Grigore Novac a depus o solicitare la ANI ca să verifice declarația de avere a deputatului PAS, Veronica Roșca
Socialiștii vor să ştie care este averea reală a deputatului PAS, Veronica Roșca. Parlamentarul PSRM Grigore Novac solicită Autorității Naționale de Integritate și Procuraturii Generale să verifice declarația de avere și de interese a alesului. Novac a scris pe Facebook că deputatul PAS, Veronica Roșca, nu ar fi declarat un apartament dobândit în 2012, dar și un automobil. Totodată, Roșca nu ar fi indicat și faptul că este proprietara și administratoarea unei companii, ceea ce contravine statutului de deputat.
De cealaltă parte, Roşca spune că tot ce a reclamat Grigore Novac se regăsește, de fapt, în declarația sa de avere.
"Nu Grigore Novac este cel mai potrivit ca să dea din deget. Dacă ne amintim el a fost în vizorul ANI pentru averi nejustificate. El e ultima persoană care să indice sau să arate cu degetul la cei care și-au câștigat banii în mod cinstit. Toți banii mei sunt câștigați în mod cinstit și dacă a fost vreo greșeală în declarația mea de avere sunt gata să răspund.", a declarat Veronica Roșca, deputat PAS.
Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Maria Vieru, ne-a spus că nu a recepţionat scrisoarea socialistului şi ofițerul de presă al ANI, Maria Dastic, ne-a spus acelaşi lucru.
Ea a mai precizat că, în prima jumătate a acestui an, 20 de deputați au fost în vizorul ANI, printre ei se numără şi parlamentarul Grigore Novac.
În declaraţia depusă de acesta pentru perioada 2015 - 2019 sunt mai multe nereguli. Prima, se referă la achiziţionarea unui automobil în anul 2015. Inspectorii au sesizat o diferenţă de preţ de peste 100 de mii de lei faţă de valoarea declarată şi alta de 350 de mii de le în cazul donaţiilor făcute de socialist pentru finanţarea unui partid şi sponsorizările din campania electorală.