Grigore Petrenco a refuzat să se prezinte în faţa procurorilor, unde urma să depune mărturii în calitate de bănuit
(UPDATE 12:06) Deputatul comunist Grigore Petrenco a refuzat să se prezinte, în această dimineaţă, la Procuratura Generală, unde urma să fie audiat în calitate de bănuit pentru fals în declaraţii.
"A avut loc un caz ieşit din comun. Fără ridicarea imunităţii parlamentare a fost deschis dosar penal pe numele deputatului. Se încalcă Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la statutul deputatului. Nu am ce ascunde, dacă au careva probe să vină în Parlament, să solicite ridicarea imunităţii şi după aceea să deschidă dosar penal şi mergem în instanţă", a declarat deputatul PCRM Grigore Petrenco.
(06:02) Deputatul comunist Grigore Petrenco este aşteptat astăzi la Procuratura Generală. Alesul va fi audiat în calitate de bănuit, după ce Comisia Naţională de Integritate a constatat că el ar fi tăinuit o parte din proprietăţi.
Potrivit reprezentanţilor CNI, Grigore Petrenco nu ar fi declarat acţiunile pe care le deţine la o firmă. Ulterior, materialele au fost transmise Procuraturii. Deputatul a scris pe o reţea de socializare că nu se va prezenta la audieri, deoarece, în opinia lui, ar fi vorba despre o comandă politică.
Recent, CNI a decis să verifice şi bunurile liderului comuniştilor, Vladimir Voronin. Asta după ce în presă au apărut informaţii despre impresionanta colecţie de automobile de lux a acestuia. Maşinile nu au fost declarate de către liderul PCRM.
Politică