Grigore Petrenco: CCCEC răspândeşte minciuni. Vor să mă facă mai calm
Deputatul PCRM Grigore Petrenco spune că mama sa se află în Rusia, unde îngrijeşte de bunica lui şi neagă faptul că Maria Petrenco ar fi fost reţinută.
"Este o minciună. Nimeni nu a fost reţinut, nimeni nu se ascunde! Eu am rugat-o pe mama să părăsească ţara acum doi ani, deoarece ştiam că se planifică asemenea acţiuni. Scopul este de a calma deputatul Grigore Petrenco, să fie mai puţin activ în declaraţii", a declarat Grigore Petrenco.
Jurnalistul de la ziarul "Timpul", care a investigat cazul Mariei Petrenco, spune că despre faptul că femeia se afla în Federaţia Rusă se ştia demult.
"Mi se pare foarte ciudată această reţinere după un car de vreme, după ce sunt practic convins că CCCEC ştia unde se află doamna Petrenco. Dacă sincer să fiu, până la urmă sunt aproape convins că doamna nici nu va fi pedepsită", a precizat jurnalistul Pavel Păduraru.
Aminim că Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a anunţat că mama deputatului PCRM Grigore Petrenco, Maria Petrenco, a fost reţinută de către organele de drept ale Federaţiei Ruse.