Grigorii Uzun și-a recunoscut înfrângerea în alegerile din UTA Găgăuzia (VIDEO)
Grigorii Uzun și-a recunoscut înfrângerea în alegeri dun UTA Găgăuzia și le-a mulțumit celor care l-au susținut. Candidatul susținut de PSRM a venit cu un mesaj după ce a pierdut în fața contracandidatei Evghenia Guțul, din partea Partidului Șor.
"Am condus această campanie electorală foarte cinstit și cu demnitate, dar conform datelor preliminare, Evghenia Guțul câștigă cu o mică marjă.Respect alegerea poporului găgăuz. Profitând de această ocazie, vreau să mulțumesc tuturor locuitorilor autonomiei, care au crezut în mine. Separat, vreau să mulțumesc și să felicit toată echipa mea uriașă pentru un rezultat demn”, a declarat Grigorii Uzun.
Potrivit rezultatelor preliminare, publicate de Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei, pentru Grigorii Uzun și-au dat votul 24 913 alegători, adică 47,61, dar pentru Evghenia Guțul – 27 376 sau 52,39%.