Grijă pentru patrimoniu. Muzeul de istorie şi etnografie din Soroca va fi restaurat
15 milioane de lei vor fi alocaţi pentru restaurarea Muzeului de istorie şi etnografie din municipiul Soroca. Este vorba despre un proiect care prevede valorificarea patrimoniului Istoric şi Cultural al Regiunii de Dezvoltare Nord. În prezent, edificiul se află într-o stare deplorabilă, iar zeci de exponate stau ascunse într-un depozit, din lipsă de spațiu adecvat pentru ele.
"Avem în spate la muzeu nişte saraie vechi de o sută de ani, stau degeaba. În primul rând avem un sarai de 46 m2, unde este arhiva muzeului. Vă imaginaţi, avem 32 de mii de exponate, acolo le-am "bucşit" altfel nu se poate de spus.", a menționat directorul muzeului, Nicolae Bulat.
Directorul instituției, Nicolae Bulat, a povestit că, demult își dorește să renoveze clădirea.
"Trebuie de restaurat clădirea, pentru că ne trebuiesc săli de expoziţie, acestea sunt puţine de tot, sunt doar câteva săli. Apoi am zis că, cu o sală de 45 de metri pătraţi nu poţi face o expoziţii temporare. Mi-am dorit o sală care să unească aceste clădiri, o sală multifuncţională.", a spus directorul muzeului, Nicolae Bulat.
Potrivit şefului secţiei de Cultură şi Turism al Raionului Soroca, Grigore Bucătaru, prin această investiție se vrea păstrarea şi dezvoltarea valorilor culturale din regiune.
"În cadrul acestui proiect, valoarea estimativă al proiectului este de 15 milioane de lei, dintre care suma solicitată de la RDN este 13,5 milioane de lei, o sursă de finanţare, o contribuţie de 10% este din partea consiliului raional Soroca e 1,500 mil. de lei şi partener este primăria municipiului Soroca care participă cu suma de 150 de mii de lei.", a comunicat şeful Secţiei de Cultură şi Turism al raionului Soroca, Grigore Bucătaru.
Tot în acest an se va desfăşura şi cea de-a doua etapă de restaurare a Cetăţii Soroca, pentru care au fost alocați 2 milioane de euro din partea Uniunii Europene.