Groapa de gunoi din Bălţi ARDE DE PATRU ZILE. Primarul Grigorişin pasează responsabilitatea pe umerii administratorilor
Groapa de gunoi din Bilicenii-Noi, unde sunt depozitate deșeurile menajere din municipiul Bălți, este, de patru zile, în flăcări, scrie nordnews.md. Fumul dens care se lasă peste traseul din apropiere împiedică circulația rutieră. Potrivit șefului Întreprinderii Municipale Direcția Reparații și Construcții Drumuri, Iurii Hmarnîi, cauza izbucnirii focului este lipsa tehnicii necesare, care ar permite compactarea eficentă a deșeurilor.
Acest subiect a fost abordat de Hmarnîi la ședința de miercuri a primarului cu șefii direcțiilor, secțiilor și serviciilor din subordinea administrației publice locale. El a precizat că a apelat de trei ori la ajutorul pompierilor, pentru a potoli flăcările.
"Este necesar un compactor nivelator de gunoi, cu o greutate de 12 tone. Utilajul ar permite să depozităm mai eficient gunoiul. Astfel, deșeurile compactate nu se vor aprinde. Ar fi bine ca statul să ne cumpere un astfel de compactor de trei milioane de lei", s-a plans Hmarnîi.
În replică, primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin a menționat că problema dată nu trebuie să-i preocupe pe cei de la DRCD, ci pe gestionarii poligonului.
Mai mult ca atât, edilul bălțean i-a acuzat și pe foștii administratori ai rampei de gunoi, care nu și-au făcut bine treaba: "În ultimii opt ani, nu s-a investit nici un leu, iar acei excroci care se laudă ca au investit acolo 16 milioane de lei, de fapt, nu au băgat nimic. De ce statul trebuie să ne cumpere compactor? Poligonul este în gestiunea comunelor Bilicenii-Noi și Țambula. Să se ocupe ei de această problemă!..."
La rândul său, co-fondatorul firmei Salubrity Solutions, care s-a ocupat de evacurea deșeurile din Bălți și a gestionat poligonul din cele două sate, până la cedarea acestuia, e de părere că, atât șefii ÎM DRCD, cât și Nicolai Grigorișin dau dovadă de incompetență:
"El poate să dea vina pe Biliceni și Țambula cât dorește, dar poligonul astăzi este administrat de DRCD, nu de Biliceni și Țambula. Din informația pe care o dețin, cele două primării u primesc niciun leu din partea Primăriei de Bălți. Primarii celor două sate nu sunt fericiți în cazul dat, pentru că, juridic, poligonul e al lor, dar îl gestionează Întreprinderea Municipală Direcția Reparații și Construcții Drumuri Bălți", a precizat Dumitru Rusnac, directorul firmei Salubrity Solutions.
Primarul comunei Bilicenii-Noi, Ivan Orlovschi a declarat pentru reporterul nordnews că nu comentează nicio declarație a primarului bălțean, referitoare la faptul cine gestionează poligonul. El a mai adăugat că se va întâlni cu Nicolai Grigorișin, joi, 20 septembrie, la Bălți, unde vor aborda subiectul dat.
La începutul verii, terenurile poligonului au fost transmise în gestiune satelor Bilicenii-Noi și Țambula.