GROAZNIC. Au omorât un tânăr şi l-au îngropat într-o pădure din raionul Căușeni
Trei bărbați de 24, 29 și 30 de ani, din satul Tocuz, raionul Căușeni, au fost reținuți, fiind suspectați de săvârșirea unui omor intenționat.
Potrivit poliţiei, la 23 noiembrie, oamenii legii din Căușeni au fost sesizați de o femeie precum că, soțul său de 32 de ani, de aproximativ o lună și jumătate, a plecat de acasă și până la moment nu a revenit. În urma măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au stabilit preliminar că, în luna septembrie, pe o stradă din localitate, victima ar fi fost bătută cu pumnii și picioarele de un grup de persoane, ca urmare a survenit decesul persoanei la fața locului. Apoi, bănuiții ar fi îngropat cadavrul într-o pădure din localitate.
Oamenii legii menţionează că în urma acțiunilor de urmărire penală suspecții au fost identificați și reținuți. În cadrul audierilor, unul dintre bănuiți a colaborat cu organele de anchetă și i-a însoțit pe polițiști în pădure unde le-a arătat locul în care a fost îngropat cadavrul victimei.
Bărbații au fost reținuți pentru 72 de ore. Suspecţii dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.