GROAZNIC! O mamă și-a obligat copilul să poarte la gât o zgardă cu șocuri electrice
O mamă, în vârstă de 34 de ani, din Marea Britanie, a ajuns după gratii, după ce a folosit o zgardă cu șocuri electrice pentru câini pe propriul ei copil, în vârstă de trei ani.
Scoțianca Lanna Monaghan, fost soldat, a recunoscut în fața instanței că a folosit zgarda cu șocuri electrice pentru câini pe propriul său copil în repetate rânduri, micuțul având chiar semne pe gât când a fost preluat de autorități, relatează BBC, scrie libertatea.ro. Individa a povestit cum o dată i-a administrat trei șocuri electrice pentru că aceasta a refuzat să mănânce tot din farfurie.
Chinurile micuțului nu limitat doar la electroșocuri, femeia supunându-l la adevărate tehnici de tortură. Lanna Monaghan l-a bătut cu o lingură de lemn pe spate până când aceasta s-a rupt, îl punea deseori să facă dușuri reci și îl bătea sistematic cu pumnii și cu picioarele.
Femeia, care este însărcinată din nou, a încercat să se apere invocând motive uluitoare. Ea s-a plâns că micuțul pe care pur și simplu l-a torturat nu o asculta niciodată, o scuipa și urina intenționat pe podea.
"Acesta este un caz de o cruzime ieșită din comun, pentru că este vorba de un copil lipsit de apărare", a fost reacția judecătorului la încercările ei lamentabile de a-și justifica faptele
Magistrații de la Înalta Curte din Edinburgh au respins cererea apărării de a-i permite Lannei Monaghan să fie eliberată pe cauțiune, până la pronunțarea sentinței finale, din iulie, astfel că aceasta a rămas în custodia autorităților.