GROZĂVIE! Copii din Germania, victime ale traficanţilor în Moldova. Cum funcţiona schema criminală
Capul unei grupări criminale internaţionale specializate în traficul de copii a fost reţinut de poliţiştii din Moldova. Potrivit informaţiilor preliminare, bărbatul, un ucrainean de 32 de ani, acţiona împreună cu o organizaţie nonguvernamentală din Germania.
Potrivit oamenilor legii, ONG-ul german a creat un program de reeducare a copiilor cu deficienţe mentale în ţări precum Ucraina, Polonia sau Moldova. În realitate însă, cei 14 copii erau sechestraţi de suspect, cazaţi în apartamente în condiţii antisanitare, supuşi muncilor forţate, iar în unele cazuri chiar torturaţi.
Totodată, pe seama copiilor se făceau diferite experimente cu medicamente destinate bolnavilor psihici, care acţionau direct sistemul nervos central, agravându-le suferinţele.
Din această schemă criminală fac parte şi trei cetăţeni moldoveni care au rolul de bănuiţi. Autorităţile continuă căutarea şi depistarea tutoror celor implicaţi în traficul de copii.
Dacă va fi găsit vinovat, căpetenia grupării riscă închisoare până la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.
Actualmente, copiii se află în grija autorităţilor moldovene şi beneficiază de ajutorul necesar pentru restabilire. În timpul apropiat, ei vor fi trimişi înapoi în Germania.
- Traficanţi de droguri, reţinuţi în Capitală. Unde îşi vindeau marfa şi ce pedeapsă riscă (VIDEO)
- Moldoveni, reținuți de Europol și poliția franceză. Ce furau în Europa şi trimiteau acasă
- Afacere dubioasă STOPATĂ. Membrii unei grupări criminale, reţinuţi în flagrant (VIDEO)
- Grupare internațională de trafic de persoane, deconspirată. Doi moldoveni au fost reținuți (VIDEO)
- Pilele din poliţie nu l-au ajutat! Un bărbat, reţinut în flagrant de ofiţerii anticorupţie
- Descoperire îngrozitoare! Zeci de oameni, la un pas de a se sufoca într-un camion