Grupare criminală anihilată. Cetăţeni moldoveni, ucraineni şi locuitori ai regiunii transnistrene au spălat 134 de milioane de lei
(UPDATE 10:56) Fostul procuror general Mircea Iuga: Este salutabil acest lucru. Însă trebuie să vedem dacă Procuratura dispune de probe incontestabile. Să nu fie o pălăvrăgeală, cum se face la noi. Dacă nu se va implica politicul, această cauză va avea o finalitate. Dacă se va implica, cred că nu o să avem rezultatul scontat. Va fi foarte greu de dovedit acest fapt în instanţă. Trebuie de văzut care a fost scopul, spălarea banilor sau a fost o tranzacţie nereuşită.
(10:28) O grupare criminală internaţională specializată în sustragerea şi spălarea banilor în proporţii deosebit de mari a fost anihilată de Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a Centrul Naţional Anticorupţie. Din grupare făceau parte persoane din Moldova, Ucraina şi din regiunea transnistreană. Investiţiile au fost atrase de la investitori străini, care participau la licitaţii în oraşul Odesa.
În perioada 2010-2012, sub pretextul atribuirii caracterului legal unor activităţi virtuale, prin folosirea documentelor false, au fost spălate mijloace financiare în sumă de 134 de milioane de lei.
În urma investigaţiilor de urmărire penală, a fost identificat un grup de societăţi, care achiziţionau produse agricole, ridicând numerar în valoare de peste 40 milioane de lei. Timp de doi ani, reprezentanţii acestor societăţi, întocmeau contracte fictive şi efectuau înscrieri eronate în datele evidenţei de contabilitate. Astfel, numerarul disponibil se introducea în circuitul legal prin intermediul plăţilor în avans către companii nerezidente cu conturi în Letonia.
La rândul lor, companiile nerezidente transferau mijloacele financiare sustrase în conturile aşa-numitor bănci nistrene la companiile gestionate de rudele acestora, înregistrate în zona transnistreană.
De asemenea, s-a constatat, că firmele gestionate de acest grup criminal, în perioada 2011-2012, a obţinut restituirea TVA din buget, în suma de 11 milioane de lei. Altă sumă, de 5,2 milioane de lei, care urma să fie încasată de la restituirea TVA, a fost reperată la momentul perfectării documentelor din motivul suspiciunii existenţei reale a mărfurilor şi serviciilor acordate.
Pe acest fapt s-au iniţiat nouă cauze penale pentru spălare de bani, evaziuni fiscale, falsuri în documente şi sustragere. În prezent, le-a fost înaintată învinuirea la cinci persoane, iar conducătorul şi organizatorul grupării criminale a fost anunţat în căutare generală. Cei cinci învinuiţi riscă până la şapte ani de închisoare.