Grupul de inițiativă al PDM, instruit cum să completeze corect listele de subscripţie
Grupul de inițiativă al Partidului Democrat, care va colecta semnăturile pentru candidatul la prezidenţiale, a efectuat astăzi primele instruiri. Reprezentanţii formaţiunii au fost pregătiţi cum să completeze corect listele de subscripţie şi cum să asigure protecția datelor personale ale fiecărui alegător.
Cei 100 de membri ai grupului de iniţiativă urmează mai întâi să fie înregistraţi de Comisia Electorală Centrală. Ulterior, aceștia vor merge în teritoriu pentru a colecta cel puțin 15 mii de semnături în susţinerea candidatului formaţiunii la funcţia de şef al statului.
"Numele și prenumele trebuie să fie scrise complet. Se admite ca datele personale să fie scrise de altă persoană, numai în condițiile în care, un bătrân care nu poate scrie sau altă situație, și se face mențiune la rubrica notă din lista de subscripție", a precizat Vadim Moţarschi, avocat.
"Susținătorul nostru e generos și a semnat și la dumneavoastră și la dumneavosatră, în acest caz, când e aceeași dată, și mai multe semnături ale aceluiași susținător, toate semnăturile se anulează", a spus Angela Caraman, formator al Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral.
Membrii grupului de inițiativă susţin că, datorită acestor instruiri, rezultatele vor fi corecte.
"Deja de 20 de ani nu am avut alegerea președintelui de către popor, acum este. Au fost foarte multe modificări lege. Ne vom strădui într-un timp foarte restrâns s-o facem", a explicat Sergiu Bednâi, membru al grupului de iniţiativă Dondușeni.
"S-au concretizat multe probleme care apăreau cu listele colectoare. Vom face suplimentar niște ședințe cu echipa din teritoriu", a menţionat Petru Plob, membru al grupului de iniţiativă Basarabeasca.
"Chiar dacă 15 mii nu este o cifră foarte mare, dar totuși ne dorim ca procesul să fie foarte disciplinat, foarte organizat calitativ. Este un exemplu pentru toți concurenții electorali, ca să nu apară ulterior litigii, contestații, de ce unul a făcut mai repede", a concretizat deputatul PDM Sergiu Sârbu.
Listele de subscripție vor fi verificate şi ștampilate de primăriile localităților unde au fost colectate semnăturile, după care vor fi expediate Comisiei Electorale Centrale.