Grupul Volkswagen, îngrijorat de victoria lui Trump la prezidenţiale. De ce se tem producătorii germani
Reprezentanții grupului Volkswagen și-au exprimat temerile că alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA ar putea submina negocierile menite să ducă la un acord cu autoritățile de la Washington în scandalul emisiilor (Dieselgate), scrie digi24.ro.
„Sper că rezultatul alegerilor nu va avea și mai multe consecințe negative pentru Volkswagen. Cred că suntem într-un moment în care putem ajunge la înțelegere, dar este decizia Departamentului Justiției din SUA, nu a mea”, a afirmat miercuri directorul general Matthias Mueller.
Volkswagen a anunțat recent că va plăti 16,3 miliarde de dolari, după ce a recunoscut că ani de zile a folosit un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel în SUA, acceptând să răscumpere vehiculele de la consumatori și să furnizeze fonduri pentru a stimula producerea autoturismelor ecologice.
Acordul acoperă motoarele diesel de doi litri dar Volkswagen încă trebuie să ajungă la o înțelegere pentru motoarele diesel de trei litri echipate cu softul care falsifică rezultatele testelor antipoluare.
„Discuțiile cu autoritățile SUA sunt constructive și aproape de final. Așteptăm acum să continuăm această activitate benefică și să ajungem la o concluzie mulțumitoare”, a declarat Mueller.
Și reprezentanții Asociației Producătorilor Germani de Automobile și-au exprimat îngrijorarea că alegerea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA ar putea limita comerțul și fluxul de bunuri.
Concurența între statele dezvoltate a devenit și mai dură, este concluzia recentelor dezbateri din campanie electorală din SUA, a apreciat Asociația, care reprezintă BMW, Volkswagen și Daimler.
„Există temeri că SUA, cu noul președinte, va fi exact cum e China, se vor concentra în special pe propriile economii, cu prețul relațiilor și fluxurilor comerciale internaționale”, se arată într-un comunicat.
Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
- Familia Simpsons a prezis cu 16 ani în urmă că Trump va fi președinte (VIDEO)
- Cine l-au votat pe Donald Trump: Bătrâni, femei conservatoare şi cei cu studii liceale
- Alegeri SUA: Când urmează Donald Trump să fie investit oficial în funcția de președinte
- Barack Obama l-a felicitat pe Donald Trump pentru victoria sa în alegeri şi l-a invitat la Casa Albă
- Donald Trump a promis să scoată Statele Unite din Acordul Climatic de la Paris