Gustoase şi sănătoase! Alimente pe care ar trebui să le incluzi în dieta ta
Tipul alimentelor incluse în dietă nu influențează doar sănătatea, greutatea și starea de spirit. Acestea au efect și asupra aspectului fizic. Așadar, fii atentă la ce mănânci și uită de cosmeticele scumpe, scrie clikpentrufemei.ro.
Ceaiul verde
Dacă vrei să scapi de cearcăne, primul pas este să fierbi o cană de apă și să adaugi un plic de ceai verde chinezesc. Acesta conține un amestec minunat de antioxidanți care ajută la menținerea sănătății ochilor, atunci când este inclus în alimentație. Mai mult, ceaiul protejează ochii împotriva efectelor nocive ale soarelui. Pentru a obține cât mai mulți antioxidanți, scufundă pliculețul în apa fierbinte de câteva ori.
Somonul
Face minuni pentru pielea ta. Peștele gras este bogat în lipide esențiale de care tenul are nevoie pentru a rămâne tânăr mereu. Acizii grași omega 3 mențin elasticitatea pielii și au rol în păstrarea sănătății membranei celulare. Dacă nu ești un fan al somonului, poți opta pentru păstrăv, macrou sau sardine. Au același efect benefic pentru piele și ten.
Ouăle
Dacă vrei să ai un păr bogat, plin de vitalitate, savurează în voie o ompletă sau o frittata picantă. Ouăle sunt fantastice pentru podoaba capilară, nu doar datorită conținutului bogat de proteine – esențiale pentru creșterea părului, dar conțin, de asemenea, și biotină. Acestea pot fi folosite și ca mască organică pentru păr.
Varza creață
Pentru unghii puternice și strălucitoare ai nevoie de nutrienții din varza creață. Aceasta, la fel ca oricarea alte legume cu frunze verzi, este bogată în fier. O carență de fier se vede în unghiile fragile, care cresc greu. Adaugă acest ingredient în ciorbe, tocane și tarte.
Roșiile
În cazul în care pielea ta tinde să se ardă atunci când este expusă la razele solare, trebuie să mănânci o mulțime de alimente roșii, cum ar fi tomatele. Într-un studiu, participanții care au consumat cinci linguri de pastă de tomate, adăugate la prepararea mâncărurilor, au fost cu 25 la sută mai protejați împotriva arsurilor solare. De asemenea, în cazul acestora s-a înregistrat o creștere a nivelului de colagen din piele – o proteină fibroasă care ajută la menținerea tinereții pielii.
Orezul brun
Dacă vrei să scapi de câteva kilograme, nu tăia de pe lista de alimente orezul brun. Acesta este o sursă de energie scăzută în grăsimi, cu eliberare lentă. În plus, deoarece este bogat în fibre, orezul te va ajuta să te simți sătulă mai mult timp.
- Greșeli pe care să NU le comiți în curele de slăbire. Ce spun medicii (VIDEO)
- INFORMAŢIE UTILĂ! De ce sunt roşiile cherry benefice pentru sănătate
- Dietă pe placul tuturor. Slăbești un kilogram pe zi consumând cafea și ciocolată
- Cel mai sănătos tip de făină. La ce trebuie să fim atenți când o cumpărăm
- Beneficiile seminţelor de dovleac. Trei motive pentru care trebuie să le incluzi în dieta ta
- S-a descoperit o nouă dietă: REGULA BIZARĂ pe care o are