Guvernul a anulat ordinul ministrului Agriculturii privind transmiterea unor unități de tehnică agricolă în gestiunea a trei întreprinderi din subordinea MADRM
Guvernul a anulat astăzi ordinul ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și a Mediului privind transmiterea unor unități de tehnică agricolă din cadrul instituției publice "Centrul de perfecționare în domeniul mecanizării agriculturii" în gestiunea a trei întreprinderi aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și a Mediului (MADRM).
Decizia Cabinetului de miniștri a fost luată pentru respectarea prevederilor Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Japoniei, prin care statul nipon a acordat un grant de asistență tehnică pentru un proiect de îmbunătățire a echipamentului centrului. Potrivit documentului, orice modificare în cadrul proiectului necesită o consultare preliminară cu Executivul Japoniei.
Centrul de perfecționare în domeniul mecanizării agriculturii avea încheiate contracte cu alte 6 centre regionale, prin intermediul cărora asociațiilor regionale le-au fost transmise mașini agricole din grantul japonez, iar beneficiarii urmau să organizeze instruiri gratuite pentru mecanizatori.
La 18 iunie curent, fără a fi evaluat impactul contractelor, ministrul Agriculturii a dispus rezilierea acestora cu centrele regionale și transmiterea gratuită a tehnicii agricole în subordinea MADRM.
- Guvernul, într-o vizită de lucru la Căuşeni. Jizdan: Veteranii trebuie sprijiniți, iar problemele lor soluționate la timp
- Guvernul a aprobat o nouă Strategie de dezvoltare a sectorului IT
- Aprobat de Guvern. Oxana Domenti, propusă pentru funcția de ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană
- Guvernul a aprobat o serie de măsuri pentru combaterea și prevenirea răspândirii pestei porcine africane