Guvernul a aprobat crearea Agenției Naționale pentru Cercetare şi Dezvoltare
Executivul a aprobat astăzi crearea Agenţiei Naţionale pentru Cercetare şi Dezvoltare, care va implementa politicile statului în domeniile cercetării, inovării și dezvoltării.
În același timp, autoritatea va gestiona fondurile pentru realizarea proiectelor pe această dimensiune, fiind responsabilă de evaluarea propunerilor de proiecte înaintate de cercetători.
Entitatea va fi înființată prin fuziunea Instituției Publice „Agenţia pentru Cercetare şi Dezvoltare”, a Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic şi a Centrului Proiecte Internaționale din subordinea Academiei de Științe a Moldovei.
Tot astăzi a fost aprobat Regulamentul cu privire la organizarea și funcționarea Agenției, precum și organigrama acesteia. Noua autoritate se va afla în subordinea Guvernului și va avea 34 de angajați.