Guvernul a aprobat majorarea salariilor pentru circa 130 de mii de bugetari
Peste 127 de mii de angajaţi ai sectorului bugetar vor beneficia de majorări de salariu începând cu 1 septembrie 2011, cu excepţia funcţionarilor publici, pentru care a fost stabilită data de 1 octombrie. Un proiect în acest sens a fost aprobat la şedinţa Guvernului de azi, 8 iunie.
Potrivit ministrului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, de majorări vor beneficia mai multe categorii de salariaţi din domeniile: cultură, învăţământ, ştiinţă, dar şi personalul auxiliar.
Persoanele care se încadrează în categoriile prevăzute în proiect vor avea un adaos la retribuţie în medie de 8,5%. În acest sens, din Bugetul statului vor fi alocate circa 98 de milioane de lei. Cel mai mic adaos la salariu va constitui 25 de lei, iar cel mai mare, 70 de lei.
Din totatul de bugetari vizaţi de hotărârea Guvernului, 20 de mii sunt angajaţi ai Ministerului Apărării. Întrebată de ce printre bugetarii care vor beneficia de adaos nu se regăsesc şi angajaţii MAI, Valentina Buliga a menţionat că salariile acestora nu sunt chiar atât de mici.
Amintim că anterior, sindicatele au cerut majorarea salariilor minime de la 600 la 900 de lei.