Guvernul a aprobat o strategie menită să le acorde mai multă atenţie copiilor defavorizaţi (VIDEO)
Autorităţile promit să le acorde mai multă atenţie copiilor. Guvernul a aprobat astăzi o strategie ce stabileşte un şir de acţiuni menite să-i sprijine pe minorii care cresc în condiţii de risc. Este vorba despre accesul la educaţie, dar şi protecţia împotriva abuzurilor.
Obiectivele Strategiei privind protecţia copilului prevăd asigurarea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea copiilor în familie, prevenirea cazurilor de neglijenţă şi exploatare a minorilor, cât şi combaterea practicilor violente împotriva micuţilor.
Documentul stabileşte şi un şir de măsuri pentru atingerea acestor obiective. Astfel, Ministerul Muncii va trebui să identifice familiile defavorizate, să le acorde asistenţă familiilor care riscă să se separe, dar şi să dezvolte servicii publice pentru educarea copiilor defavorizaţi de vârstă preşcolară. De asemenea, de o atenţie sporită vor beneficia micuţii ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare.
''Proiectul strategiei a fost discutat, inclusiv cu reprezentanţii diasporei cum şi legea privind situaţia copiilor, aflaţi în dificultate. Noi suntem permanent în comunicare cu părinţii şi într-adevăr am găsit expresiile şi formulele necesare pentru a asigura protecţia garantată pentru aceşti copii'', a declarat ministrul Muncii, Valentina Buliga.
''Strategia a fost discutată cu Consiliul Naţional pentru protecţia drepturilor copiilor, iar prin prisma acestei probleme, care a fost precizată, toată societatea aşteaptă această strategie. Este foarte importantă pentru copiii Moldovei'', a declarat viceprim-ministrul, Tatiana Potâng.
Pentru implementarea Strategiei va fi elaborat un plan de acţiuni pentru o perioadă de trei ani.
- În taberele de odihnă pentru copii au început lucrările de reparaţie. "Anul acesta vor fi create condiţii mai bune"
- Copiii migranţior ar putea primi ajutor financiar din partea statului. PD a înaintat o iniţiativă în acest sens
- Familiile nevoiaşe din Moldova vor primi un ajutor material mai mare pentru perioada rece a anului
- Creşte numărul de familii din Moldova care înfiază copii