Guvernul a instituit Oficiul Viei şi al Vinului. Care vor fi atribuţiile principale
Un Oficiu al Viei şi Vinului a fost creat prin decizia de astăzi a Guvernului. Instituţia va avea drept scop implementarea politicilor statului în sectorul vitivinicol. De asemenea, oficiul va promova comercializarea produselor vinicole pe piaţa internă şi externă.
Potrivit hotărârii Guvernului, Oficiul Viei şi Vinului urmează să stabilească reguli şi să gestioneze brandul de ţară pentru vinuri. Totodată, instituţia va efectua studii şi analize în domeniul viticulturii şi vinificaţiei, precum şi va organiza şi susţine financiar instruirea specialiştilor din domeniu.
"Instituirea acestui Oficiu este o acţiune absolut necesară şi în mod special ne va ajuta să promovăm vinurile pe pieţe noi, mai ales în contextul ultimelor evenimente", a declarat premierul Iurie Leancă.
Activităţile Oficiului vor fi finanţate de Fondul Viei şi Vinului şi vor fi supravegheate de un Consiliu de coordonare. Directorul Oficiului urmează a fi ales prin concurs pe un termen de 4 ani.
- În acest an, Ziua Vinului va fi sărbătorită din NOU în Piaţa Marii Adunări Naţionale
- Ziua Vinului va fi marcată cu mai mult fast. Participanţii la sărbătoare vor avea parte de surprize (VIDEO)
- Butoaiele pentru fermentarea vinului, la mare căutare. Preţul unui poloboc variază între 1000 şi 3.500 de lei