Guvernul a propus un proiect de fuziune a CET-1, CET-2 şi a întreprinderii Termocom
Guvernul propune un proiect de fuziune a CET-1, CET-2 şi a întreprinderii "Termocom". Anunţul a fost făcut de către viceprimarul Mihai Furtună la şedinţa de astăzi a Primăriei.
Proiectul de reorganizare, propus de Guvern, prevede transmiterea în gestiunea ministerului Economiei a întreprinderii Termocom şi fuziunea cu cele două Centrale electrice cu termoficare din Chişinău.
Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, susţine fuiziunea celor trei întreprinderi, doar că propune ca CET-urile să fie transmise în gestiunea Primăriei, dar nu Termocum-ul Guvernului, deoarece, potrivit primarului, este corect din toate punctele de vedere ca sistemul termoenergetic să fie descentralizat. Chirtoacă propune şi o soluţie de alternativă, care prevede ca atât Guvernul, cât şi Primăria să fie acţionari la o societatea de acţiuni, formată din cele trei întreprinderi.
Pe fundalul acestor posibile schimbări, Termocomul trece printr-o perioadă grea din punct de vedere economic, asta pentru că la 5 februarie anul viitor expiră memorandumul încheiat între Termocom, Moldova-Gaz şi CET-uri, care prevede că Termocom-ul trebuie să achite creditorilor datorii de peste un milioard de lei. Bani pe care furnizorul de agent termic nu-i are în acest moment.