Guvernul cere Parlamentului instituirea stării de urgenţă în ţară
Guvernul a probat un proiect prin care propune Parlamentului instituirea stării de urgenţă în ţară.
„Este cazul să venim cu acțiuni restrictive mai dure. Guvernul în demisie nu are pârghii de a întreprinde acțiuni dure, consider că acest subiect trebuie să fie discutat în Parlament”, a declarat prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi.
Potrivit ministrului Fadei Nagacevschi, solicitarea vine pentru a da atribuții suplimentare Comsiei Naționale de Situației Excepționale privind gestionarea pandemiei și nu prevede restricții economice.
Solicitarea urmează să fie examinată de Parlament.
Amintim că după ședința Consiliului Suprem de Securitate din 13 martie, președintele țării, Maia Sandu, a recomandat Guvernului instituirea stării de urgență pentru două săptămâni, din cauza agravării situaţiei epidemiologice, provocate de noul coronavirus. Atunci, șeful statului a solicitat Executivului să prezinte un plan de restricții și măsuri compensatorii pentru cei care vor fi afectaţi de aceste decizii, dar fără a menţiona sursele de finanțare a acțiunilor recomandate.