Guvernul din Thailanda a impus stare de urgenţă în ţară pentru o perioadă de 60 de zile
În încercarea de a opri protestele anti-guvernamentale din ţară, Guvernul din Thailanda a impus stare de urgenţă pentru o perioadă de 60 de zile. Măsura intră în vigoare mâine şi va fi aplicată în capitala Bangkok, dar şi în suburbii. Anunţul Executivului nu i-a speriat pe manifestanţii care susţin opoziţia şi care au continuat să protesteze.
"Nu ne sperie această decizie. Suntem pe străzi deja de mai bine de două luni, perioadă în care nu au fost înregistrate violenţe", a spus o persoană.
"Nu ştiu din ce cauză au impus stare de urgenţă. Oamenii protestează paşnic", a menţionat o altă persoană.
Anunţul oficialilor de la Bangkok vine după o reununiunea de urgenţă a Cabinetului de miniştri, care au discutat despre situaţa din ţară. În cadrul aceleaişi reuniuni, Guvernul thailandez a decis că suspecţii de organizarea protestelor să poată fi reţinuţi fără să li se aducă vreo acuzaţie, presa să fie cenzurată, iar adunările mai mari de cinci persoane să fie interzise. Mai mult, câteva cartiere ale capitalei vor fi închise pentru anumiţi cetăţeni.
Protestele din Thailanda au început în luna noiembrie a anului trecut, dar a luat amploare pe 13 ianuarie, când zeci de mii de manifestanţi au ocupat mai multe instituţii guvernamentale şi principalele intersecţii şi pieţe din Bangkok. Ei cer demisia guvernului şi anularea alegerilor anticipate, programate pentru doi februarie.