Guvernul Estoniei a oferit o donaţie pentru Moldova în lupta cu COVID-19. Lotul, în valoare de 50 mii de euro, a ajuns la IGSU
Estonia ne oferă o mână de ajutor în lupta cu noul coronavirus. Este vorba despre patru corturi gonflabile, cu o capacitate de 15 paturi, patru aparate electrice de încălzire și cinci toalete ecologice, necesare pentru amenajarea centrelor mobile de triaj. Lotul, în valoare de 50 mii de euro, a fost donat Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, prin intermediul PNUD Moldova. Deocamdată, IGSU nu a decis unde vor fi instalate corturile şi câţi angajaţi vor fi implicaţi în activităţile de triere.
"Ministerul Sănătăţii a creat acele zone roşii şi galbene. În prezent, nemijlocit va fi creată şi comisia pentru situaţii excepţionale, în următoarele zile, iar membrii comisiei vor determina unde vom amplasa corturile, care este necesarul stringent, la moment, nici noi nu cunoaştem care ar fi teritoriile", a declarat Svetlana Drobot, șef al Direcției cooperare internațională și management proiecte.
Reprezentanţii IGSU susțin că astfel de corturi pot fi folosite atât ca centre de triere a persoanelor suspecte de COVID-19, cât și ca locuri de cazare temporară a acestora. De asemenea, ele pot avea şi alte întrebuințări.
"Aceste corturi vor servi, evident, pentru combaterea COVID-19, ele vor fi multifuncționale. În corturile de acest tip noi putem instala statele majoare pentru activitate, centrele pentru triere, dar și pentru efectivul de rând în momentul în care este necesitate de a activa în condiții de câmp", a menționat Mihail Harabagiu, șeful IGSU.
Reprezentanţii ambasadei Estoniei şi ai PNUD Moldova au declarat că utilajul va contribui la combaterea răspândirii bolii și la gestionarea fluxului de pacienți.
"Republica Moldova este un prieten cu care noi am lucrat atât în vremurile bune, cât şi în perioadele mai dificile. Sperăm că echipamentul va fi foarte util pentru cetăţenii Republicii Moldova, pentru cei care locuiesc în zona rurală", a spus Olga Goncearova, efa Oficiului Ambasadei Estoniei la Chișinău.
"Cu cât avansează criza pandemică, cu atât mai mare este presiunea de pe umerii instituţiilor publice, în special a celor din prima linie. Din acest motiv, sarcina noastră este să consolidăm capacităţile de prevenire, dar şi a instituţiilor responsabile. Cu cât mai bine vor fi dotate, cu atât mai uşor vom putea face faţă", a precizat Dima-Al-Khatib, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Guvernul Estoniei a mai finanţat în Republica Moldova proiecte în domeniul sănătăţii, dezvoltării economice, anticorupției şi al dezvoltării regionale.