Guvernul Greciei ar putea fi nevoit să restituie miliarde de euro pensionarilor ale căror drepturi au fost diminuate ilegal
Guvernul din Grecia ar putea fi nevoit să restituie miliarde de euro pensionarilor ale căror drepturi au fost diminuate în timpul crizei financiare cu care s-a confruntat această ţară în deceniul trecut, a relevat o decizie judecătorească făcută publică marţi, citată de Reuters şi ANA.
Consiliul de Stat, principala instanţă administrativă a Greciei, a stabilit că unele dintre reducerile de pensii impuse în 2015-2016 nu au fost în conformitate cu legea, dar versiunea publicată a deciziei nu conţine detaliile exacte.
Grecia, care a primit trei pachete de asistenţă financiară internaţională între 2010 şi 2015, a tăiat pensiile în repetate rânduri în ultimii ani în ideea de a face "viabil" sistemul, scrie Reuters.
Mii de pensionari ale căror pensii au fost reduse cu până la 50% au iniţiat deja acţiuni în justiţie în legătură cu aceasta.
Kostas Bourlos, expert în piaţa muncii, a estimat costul potenţial al achitării de către stat a sumelor datorate pensionarilor la până la 3 miliarde de euro.
Un reprezentant al guvernului de la Atena a menţionat pentru Reuters că executivul "trebuie să vadă toate detaliile acestei decizii înainte de a decide o strategie".
Consiliul de Stat nu a specificat în documentul făcut public dacă decizia sa se referă la pensionarii care s-au adresat justiţiei sau la toţi cei 2,5 milioane de pensionari greci afectaţi de tăieri.
Economia Greciei ar urma să se contracteze cu 7,5% până la 10,5% în acest an din cauza impactului COVID-19, în condiţiile în care deja a fost grav afectată de criza datoriei din 2009-2018, scrie agerpres.ro.