Guvernul Indiei a înaintat un ultimatum companiei canadiene "Research In Motion"
Guvernul Indiei a înaintat un ultimatum companiei canadiene "Research In Motion". Astfel, dacă producătorul Blackberry nu va răspunde cererilor privind securitatea comunicaţiilor, înaintate de India, serviciile de e-mail şi mesaje scurte vor fi blocate de pe 31 august. Declaraţia vine după o rundă de negocieri dintre managerii de top ai companiei producătoare de telefoane mobile şi oficiali de rang înalt al guvernului Indiei.
Până în prezent, mai multe guverne, printre care cel al Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite, s-au arătat îngrijorate faţă de datele criptate ale acestor telefoane mobile, care nu pot fi interceptate de serviciile speciale. Astfel, guvernul Indiei a declarat că va cere operatorilor de telefonie mobilă să oprească serviciile de e-mail şi SMS pentru Blacberry, dacă producătorul nu va răspunde cerinţelor. Oficialii "Research In Motion" au refuzat să comenteze această chestiune.
Un oficial guvernamental, care a ţinut să rămână anonim, a declarat pentru Reuters că Arabia Saudită şi India ar fi ajuns totuşi la un acord, potrivit căruia, serviciile guvernamentale speciale vor primi de la "Research In Motion" codurile, care vor permite monitorizarea serviciilor de e-mail şi SMS. La fel ca şi Arabia Saudită, Liban, Algeria şi Emiratele Arabe Unite, autorităţile indiene se tem că din cauza criptării excesive, nu vor putea citi la timp mesajele pe care şi le trimit între ei membrii reţelelor teroriste.