Guvernul Irlandez discută recomandarea experţilor medicali de reimpunere a măsurilor de izolare
Sursa Foto: Elmundo.es
Principalii experţi în sănătate publică din Irlanda au recomandat duminică guvernului ca ţara să intre într-o a doua carantină naţională pentru o perioadă de patru săptămâni, o propunere surprinzătoare pe care executivul o va lua în discuţie luni, transmite Reuters, citând două surse guvernamentale de la Dublin.
Echipa pentru urgenţe de sănătate publică a recomandat un salt la nivelul maxim, 5, al restricţiilor, de la actualul nivel 2 al măsurilor în 24 din cele 26 de comitate irlandeze, respectiv 3 în Dublin şi Donegal, scrie agerpres.ro
Guvernul a adoptat aproape integral recomandările echipei de experţi medicali în perioada pandemiei, însă una din surse a afirmat că o revenire la măsurile de izolare ar avea un impact economic şi social considerabil.
Prim-ministrul Micheal Martin şi liderii celorlalte două forţe din coaliţia de guvernare se vor întâlni luni cu principalul responsabil medical, înaintea unei şedinţe de cabinet în care vor fi discutate recomandările.
Nivelul 5 ar însemna că locuitorilor li se va cere să rămână acasă şi doar magazinele cu produse esenţiale vor rămâne deschise. Spre deosebire de primul 'lockdown', şcolile şi creşele ar funcţiona în continuare.
La fel ca majoritatea ţărilor din Europa, Irlanda înregistrează o creştere constantă a numărului zilnic de infectări începând de la finele lui iulie, după ce a ieşit treptat dintr-una din cele mai stricte carantine din Europa. Sâmbătă au fost raportate cele mai multe cazuri de după sfârşitul lui aprilie.
Totuşi, totalul de cazuri cumulate pe 14 zile în Irlanda, de 104,6 la 100.000 de locuitori, reprezintă doar a 14-a rată de infectare din cele 31 de state europene monitorizate de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.
Irlanda are o capacitate spitalicească relativ scăzută comparativ cu alte ţări europene. Numărul pacienţilor cu COVID-19 internaţi a crescut constant până la 132, însă vârful de 881 a fost atins în aprilie, în timpul carantinei naţionale.
Principalul lobby al mediului de afaceri, Ibec, a reacţionat cu consternare la informaţia privind recomandarea experţilor medicale, cerând să fie publicate dovezile care stau la baza acesteia.
'Este intolerabil că, după şase luni, încă primim criterii vagi şi care sunt modificate permanent pentru a propune astfel de restricţii severe', a declarat liderul Ibec, Danny McCoy.