Guvernul Moldovei și FMI au ajuns la un acord de finanțare. Ţara noastră va putea accesa circa 92 de milioane de dolari până la sfârșitul anului
Embed:
canal tv
Guvernul Republicii Moldova și Fondul Monetar Internațional au ajuns la un acord de finanțare. Astfel, ţara noastră va putea să acceseze circa 92 de milioane de dolari până la sfârșitul acestui an.
„Acordul de finanțare este un alt semnal pozitiv pentru redresarea economică, pentru investitori și pentru afacerile din țara noastră”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în cadrul conferinței de presă după ședința de Guvern.
De asemenea, Republica Moldova va beneficia de un nou instrument: Mecanismul de finanțare pentru reziliență și durabilitate în valoare de 169 milioane de dolari pentru următoarele 22 luni. Acesta va sprijini eforturile autorităților în abordarea provocărilor climatice, tranziția la energia verde și dezvoltarea durabilă.
Concluziile și decizia Fondului Monetar Internațional au fost anunțate după ce, în perioada 25 septembrie – 16 octombrie 2023, misiunea FMI, condusă de Clara Mira, a purtat discuții la Chișinău cu autoritățile Republicii Moldova.