Guvernul nu a acceptat ca doar mașinile mai noi de 7 ani să fie aduse în țară
Embed:
Maşinile mai vechi de şapte ani în continuare vor putea fi introduse în ţară. Guvernul nu a acceptat iniţiativa privind micşorarea limitei de vechime a vehiculelor importate de la 10 la şapte ani. Proiectul, propus de deputaţii democraţi Dumitru Diacov şi Sergiu Sîrbu, a fost avizat negativ în cadrul şedinţei de astăzi a cabinetului de miniştri.
Potrivit Ministerului Finanțelor, deşi maşinile vechi prezintă o sursă de poluare a mediului, problema nu poate fi rezolvată doar prin măsuri ce prevăd reducerea vârstei de import.
Autorii proiectului argumentau reducerea plafonului de vârstă prin prevederi internaționale. Documentul a fost votat în prima lectură în Parlament la sfârşitul anului trecut.