Guvernul român a aprobat proiectul de lege pentru achiziția primului sistem de rachete Patriot
Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru achiziția primului sistem de rachete Patriot. Proiectul, adoptat în ședința de astăzi a Executivului, va fi trimis la Parlament, scrie digi24.ro.
În cadrul proiectului de lege se face referire la achiziţionarea, începând cu anul 2017, a şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot - dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Terestre - şi a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde de dolari fără TVA, se arată într-un comunicat al Guvernului, citat de News.ro
Primul sistem, pentru care a fost deja primită scrisoarea de acceptare de la partea americană, este în valoare de 764,78 milioane de dolari fără TVA şi va fi contractat până la sfârşitul acestui an, precizează Guvernul.
Executivul menţionează că România, în calitatea sa de stat membru al NATO şi UE, are obligaţia să continue şi să îşi intensifice eforturile naţionale pe dimensiunea de apărare şi securitate.
În acest context politico-militar, forţele aeriene şi forţele terestre române trebuie să dispună, pentru îndeplinirea misiunilor specifice, de capabilităţi şi sisteme de apărare aeriană cu baza la sol cu bătaie mare credibile, flexibile şi eficiente, pentru a contribui la descurajarea unei agresiuni împotriva României şi articularea unui răspuns adecvat la provocările actuale şi viitoare ale mediului de securitate.
Astfel, înzestrarea forţelor armate române cu sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare moderne, interoperabile cu sistemele de rachete sol-aer, cu sistemele de comandă, control, comunicaţii, şi cu platformele multirol din dotarea proprie şi a altor state membre NATO, adaptate misiunilor actuale, constituie o necesitate esenţială, o cerinţă strategică care trebuie satisfăcută în cel mai scurt timp posibil. Prin înzestrarea cu sisteme de apărare aeriană cu baza la sol, se asigură capabilitatea necesară pentru îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor specifice pe termen mediu şi lung, se arată în comunicat.