Guvernul Sandu a suspendat prevederile legii: Bugetarii rămân fără premii
Ministerul Finanțelor anunță despre încetarea oferirii premiilor unice cu prilejul sărbătorilor profesionale și al zilelor de sărbătoare nelucrătoare pentru personalul din unitățile bugetare.
Potrivit unei dispoziții adresate autorităților publice, care a fost publicată de deschide.md, orice alocare de fonduri în scopul premierii personalului se amână până în data de 1 ianuarie 2020 şi „se consideră a fi ilegală și urmează a fi sancționată în modul stabilit”.
Potrivit ministrului Natalia Gavrilița, aceste măsuri poartă un caracter „temporar” și a fost introdusă în contextul necesității stringente de acoperire financiară a prevederilor legislației, cruciale în primul an de implementare a noului sistem de salarizare în sectorul bugetar, scrie deschide.md