Guvernul se împrumută pentru a achita compensaţii producătorilor de fructe şi legume
Guvernul se împrumută de la statul Qatar pentru a achita compensaţii producătorilor de fructe şi legume care au avut de suferit de pe urma embargoului impus de Federaţia Rusă. Autorităţile vor contracta un împrumut în sumă de zece milioane de euro.
"50 la sută va fi componenta grant şi 50 la sută împrumut. Asta ar soluţiona compensarea pierderilor pentru producătorii agricoli, pentru legume şi fructe", a menţionat viceministrul Finanţelor, Maria Cărăuş.
Anterior Guvernul a decis să acorde compensaţii producătorilor de fructe şi legume care îşi vor transporta marfa la procesare. Autorităţile nu au putut aproba Regulamentul privind compensarea pierderilor suportate de producători pentru că nu s-a convenit asupra cantităţilor de fructe şi legume, dar şi a preţului. Asta după ce mai multe fabrici au anunţat un preţ mai mic pentru mere. Iniţial, Executivul a decis să aloce în acest sens 143 de milioane de lei