Guvernul suspendă unele cheltuieli bugetare! ANUNŢUL făcut de premierul interimar (VIDEO)
Sărăcia pătrunde uşor şi în birourile demnitarilor. Premierul interimar Natalia Gherman le-a cerut reprezentanţilor instituţiilor de stat să cheltuiască banii cu măsură, în condiţiile unui buget tot mai auster. Cu o solicitare de a strânge cureaua a venit şi ministrul în exerciţiu al Finanţelor, Anatol Arapu.
"Acum câteva zile, am solicitat Domnilor miniştri Bride şi Arapu o informaţie la acest capitol. Din această informaţie reiese că, chiar dacă condiţiile nu au fost dintre cele mai prielnice, am avut, pe parcursul anului, o creştere de peste 4%. Au fost înregistrate progrese în asemenea domenii importante, precum producţia industrială, producţia agricolă, invesţiile în active materiale pe termen lung. Totodată, s-au înregistrat şi rezultate negative, precum creşterea inflaţiei, diminuarea exporturilor şi importurilor. Demisia prim-ministrului şi amânarea misiunii Fondului Monetar Internaţional au afectat starea indicatorilor macroeconomici", a declarat Natalia Gherman.
Totodată, premierul interimar a anunţat că de la bugetul de stat se vor finanţa doar cheltuielile cele mai necesare, care asigură funcționalitatea instituțiilor bugetare, inclusiv salariile personalului, prestările sociale, dar şi plata datoriilor de stat. Pe de altă parte, cheltuielile legate de procurări, reparații și investiții urmează să fie suspendate.
Natalia Gherman a amintit că Guvernul în exercițiu nu poate aduce rectificări la bugetul de stat, iar la această problemă se va reveni după investirea noului Guvern și reluarea consultărilor cu Fondul Monetar Internațional.
Şi şeful de la Finanţe, Anatol Arapu, îndeamnă instituţiile statului să facă economii în contextul în care nu există încă un program de colaborarea cu Fondul Monetar Internaţional.
Demnitarul a expediat o scrisoare prin care anunţă ministerele şi instituţiile subordonate Executivului să renunţe la achiziţii, reparaţii şi investiţii care nu sunt necesare pentru moment şi să efectueze cheltuieli doar pentru asigurarea funcţionalităţii instituţiilor bugetare. În caz contrar, Guvernul ar putea intra într-un blocaj financiar.
Potrivit INFOTAG, veniturile bugetului de stat la începutul lunii iunie au depăşit 10 miliarde de lei, cu aproape patru la sută mai puţin decât a fost planificat.