Guvernul Ucrainei a fost DEMIS. Află cauza
Guvernul Ucrainei a demisionat. Preşedintele Viktor Ianukovici a acceptat retragerea întregului cabinet, după ce premierul Nikolai Azarov a anunţat că părăseşte postul.
Acesta, dar şi mai mulţi miniştri, au fost aleşi deputaţi în Rada Supremă de la Kiev, în urma alegerilor organizate pe 28 octombrie. Preşedintele a cerut Executivului să-şi exercite atribuţiile până la formarea unui nou guvern. Viktor Ianukovici urmează să decidă dacă îl va desemna, din nou, pe Azarov premier, care face parte la fel din Partidul Regiunilor.
Formaţiunea şefului statului a obţinut în urma alegerilor parlamentare cele mai multe voturi, primind 72 de mandate în Rada Supremă. Aceasta este urmată de partidul "Batkivşina", al Iulie Timoşenko şi formaţiunea Udar al lui Vitali Kliciko. În parlamentul de la Kiev au mai acces partidul comuniştilor şi formaţiunea naţionalistă Svoboda.