Guvernul urmează să aprobe Legea bugetulului de stat
Guvernul va aproba, astăzi, 5 martie, principala lege economică a ţării. Proiectul Legii bugetului de stat pentru 2011, prezentat de Ministerul Finanţelor, prevede venituri de peste 19 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile urmează să depăşească 20 de miliarde de lei.
Astfel, deficitul bugetului în acest an va constitui un miliard 200 de milioane de lei. 65 la sută urmează să fie acoperit din surse externe. Statul preconizează să câştige din privatizări în jur de 280 de milioane de lei.
Cheltuielile pentru subvenţionarea agriculturii au fost micşorate cu 150 de milioane de lei, până la 250 de milioane. În schimb, cheltuielile pentru Fondul Rutier vor creşte cu 200 de milioane de lei. După ce va fi avizat de Guvern, proiectul Legii Bugetului de Stat va fi prezentat Parlamentului, care urmează să-l voteze în trei lecturi. În prima lectură sunt aprobaţi parametrii bugetului - partea de venituri şi de cheltuieli, iar la a treia lectură se discută fiecare articol în parte a mijloacelor alocate de stat.
În 2010, Guvernul a reuşit o creştere a Produsului Intern Brut cu 6,9 la sută, inflaţia a constituit puţin peste opt la sută. Prim-ministrul Vlad Filat a anunţat, anterior, că elaborarea bugetului de stat a fost tergiversată din cauza alegerilor parlamentare anticipate.