Guvernul va aloca bani pentru restabilirea sistemului de irigare în raioanele Ștefan Vodă și Căușeni
Guvernul va aloca anul viitor bani pentru restabilirea sistemului de irigare în raioanele Ștefan Vodă și Căușeni. Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu la o întâlnire cu agricultorii și cu administrația din cele două raioane.
Evaluarea tehnică a executivului arată că pentru revitalizarea acestor sisteme în toată țara sunt necesare în jur de 135 de milioane de euro.
"Dacă nu restabilim sistemul de irigare în raionul Ștefan Vodă și în Căușeni, cel puțin, va trebui în fiecare an să alocăm pentru acoperirea pierderilor de zeci de milioane", a spus premierul.
În cadrul întrevederii, șeful executivului a anunțat că pentru compensarea pierderilor la culturile cerealiere din prima grupă vor fi alocați 200 de milioane de lei prin intermediul AIPA. Asta va permite subvenționarea, în medie, cu 1050 de lei a unui hectar de teren.
În același timp, grupul de lucru pe platforma parlamentară a discutat soluțiile pentru a susține fermierii care au avut de suferit din cauza secetei. Una dintre acestea este reeșalonarea creditelor.
"Acest lucru ar urma să se realizeze în două formule: fie, să găsim consens în semnarea unui acord interinstituțional între Guvern, Banca Națională și instituțiile financiare bancare și nebancare cu Asociația Producătorilor Agricoli sau la nivelul adoptării în plenul Parlamentului a unui proiect de lege", a declarat deputatul PDM Nicolae Ciubuc.
Totodată, reprezentanții opoziției pledează pentru majorarea ajutorului financiar pentru fermieri.
"Noi insistăm la cel puțin 500 de milioane, am arătat și de unde putem să luăm acești bani fără ca să atragem surse suplimentare. 200 de milioane de lei nu sunt suficiente", a spus președintele fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari.
Discuțiile în cadrul grupului de lucru vor continua și vineri.
Între timp, fermierii din Căușeni și Ștefan Vodă au continuat protestele și au pornit cu tehnica agricolă spre Chișinău.