Guvernul vrea să restabilească dialogul cu reprezentanții Dedeman. "În CMC există interese ce împiedică accesul investitorilor străini în ţară"
Guvernul încearcă să restabilească dialogul cu reprezentanții companiei Dedeman. Asta după ce proprietarii acesteia au anunțat că renunță la intenția de a investi 20 de milioane de dolari la noi în țară din motiv că proiectul acestora este blocat de consilierii municipali. Despre asta a comunicat președintele Consiliului economic de pe lângă prim-ministrul Pavel Filip, Ion Lupan, care a adăugat că premierul a cerut consiliului de profil să documenteze subiectul și să găsească soluții, astfel încât problema să fie rezolvată.
Totuși, Ion Lupan a explicat că, deși Guvernul va încerca să discute cu reprezentanții companiei și să-i convingă să investească în țara noastră, Consiliul municipal este cel care poate oferi certificatul de urbanism, care ar debloca lucrările de construcție a unui centru comercial.
Potrivit lui Lupan, în Consiliul municipal există interese private care împiedică accesul investitorilor străini pe piața din Moldova. Lupan a menționat că investitorii își propun să deschisă peste 200 de locuri de muncă, să aducă standarde noi și produse de calitate.
Dedeman şi-a anunţat intenţia de a veni pe piaţa Republicii Moldova în anul 2014. Conform înţelegerii, peste 50 de clădiri vechi ale fostei fabrici de piele trebuiau să fie demolate, iar în locul lor urma să fie construit un centru comercial cu 460 locuri de parcare pentru clienţi şi spaţii verzi. Cu toate astea, proiectul este blocat în Consiliul Municipal Chişinău din decembrie 2016.