HAI LA CURĂŢENIE! Zeci de tineri au făcut ordine pe un teren la Botanica
Embed:
Provocarea Trashtag Chellenge, care prespune să faci o poză lângă un teren plin cu deşeuri şi alta după salubrizare, devine tot mai populară. Zeci de tineri s-au adunat, astăzi, pe malul lacului de lângă porţile oraşului, de unde au adunat gunoiul. Acţiunea a fost organizată de o companie, care le-a prezentat voluntarilor cum ar putea fi colectate deşeurile în viitor.
Utilajul este de fapt o dronă proiectată în Moldova, capabilă să apuce sacii cu gunoi şi să-i arunce în container.
"Practic este un prototip, este la nivelul de testare. Consumă mai puţin şi sunt destul de eco-friendly. Şi o dronă ar putea face lucrul pe care îl face un camion care consumă foarte multă motorină", a spus managerul unei companii de reciclare, Vlada Balica.
Tinerii s-au mobilizat pe o reţea de socializare şi timp de două ore au făcut lună în parcul din zona lacului.
"Ca să trăim altă planetă nu avem şi măcar cumva să ne ajutăm noi ţara."
"Cioburi de ardezie, materiale de construcţie, sticlă, cauciuc, pune în pericol şi viaţa oamenilor, şi solul, şi natura."
"Acestea nu sunt deşeuri, dar sunt lucruri pe care le-au aruncat staţia de reparaţie de automobile. Iată, acesta este tot gunoiul lor. "
Chiar dacă în zonă sunt mai multe ateliere şi spălătorii auto, angajaţii acestora nu s-au grăbit să vină în ajutor voluntarilor.
Doar în jurul unei staţii de troleibuz, au fost adunaţi câţiva saci cu gunoi.
"Ne deranjează faptul că gunoiul din tomberonul de aici este aruncat mai la vale şi nimeni nu ia atitudine de această problemă. Şi-a cumpărat o cafea, o banană, o bere, fumează o ţigară, aruncă jos. "
"E foarte bine, dar şi lumea ar trebui să fie conştientă ca să nu arunce aşa gunoi."
Organizatorii acţiunii susţin că deşeurile adunate de ei vor fi duse la reciclare.