"Haideţi să procedăm corect!" Obama a respins, prin veto, bugetul Apărării SUA
Președintele Statelor Unite, Barack Obama, s-a opus prin veto bugetului Apărării. Oficialul și-a explicat decizia prin faptul că documentul, adoptat de Congres, prevede cheltuieli inutile pentru unele sectoare.
Obama a invocat și faptul că proiectul împiedică închiderea controversatei închisorii Guantanamo.
"Voi trimite documentul înapoi în Congres. Mesajul meu este foarte simplu:Haideți să procedăm corect. Suntem în mijlocul discuțiilor bugetare. Haideți să avem un buget care finanțează în mod corespunzător securitatea noastră națională, dar și cea economică", a declarat preşedintele SUA, Barack Obama.
Documentul, care a obținut majoritatea voturilor senatorilor, prevedea cheltuieli totale de 612 miliarde de dolari pentru programele Ministerului Apărării.
Textul mai includea și ajutor militar pentru Ucraina, în sumă de 300 de milioane de dolari.
După veto-ul dat de Barack Obama, documentul s-a întors în Congres pentru unele modificări și revizuiri.