HALEP A ADUS TROFEUL ACASĂ. Simona a avut parte de o primire regală la București
Tenismena Simona Halep a revenit în România după cucerirea trofeului la Wimbledon. Constănțeanca a fost primită la Salonul oficial de la Aeroportul Henri Coandă din București.
Ea fost întâmpinată de președintele Federației Române de Tenis Ion Țiriac, de ministrul Sportului Bogdan Matei, de președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român Mihai Covaliu și de fostul mare tenisman Ilie Năstase.
"Acest turneu, fiind pe iarbă, este mai deosebit. A fost mult mai greu. Mai ales, că a trebuit să joc contra Serenei, dar am fost destul de lucidă, destul de clară în ceea ce trebuie de făcut. Mi-am jucat șansa, am jucat cât am putut de bine și de acea am reușit să câștig", a spus SIMONA HALEP, tenismenă.
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul cu privire la decorarea Simonei Halep cu Ordinul Național «Steaua României». Deocamdată nu se cunoaște data la care va avea loc ceremonia. Mai mult, sportiva va fi deocrată și cu Ordinul «Crucea Patriarhală» pentru mireni, de către Patriarhia Română.
"Am primit un mesaj chiar acum când am aterizat în legătură cu domnul președinte Claus Iohannis. Îi mulţumesc foarte mult și sunt foarte onorată. Este un lucru deosebit și abia aștept să se întâmple", a spus SIMONA HALEP, tenismenă.
În finala competiției londoneze, românca s-a impus cu 6-2, 6-2 în fața americancei Serena Williams.