Simona Halep a demonstrat că se descurcă excelent nu doar cu mingea de tenis, cât și cu cea de fotbal. Românca i-a uimit pe fanii săi cu abilitățile sale pe gazonul de pe Hard Rock Stadium din Miami.
Simona a încercat diverse jonglerii cu mingea de fotbal. Ea a reușit să țină balonul în aer timp de 50 de secunde, spre uimirea celor prezenți pe arenă.
Simona Halep își va începe în această săptămână evoluția la turneul WTA de la Miami. Constănțeanca este a treia favorită a competiției și va juca direct în turul 2. Simona o va întâlni pe Caroline Garcia, locul 51 în clasamentul mondial, sau pe o jucătoare venită din calificări.