HALUCINANT în cazul Niculinei Bulat. Medicii din Bălţi refuză să comenteze, iar cei din Drochia susţin că învinuirile sunt neîntemeiate
Tânăra de 20 de ani din raionul Drochia, care suferea de insuficienţă renală, a decedat noaptea trecută la spitalul de urgenţă din Capitală.
Potrivit medicilor, pacienta nu mai avea nicio şansă la viaţă, deoarece a fost internată în stare foarte gravă.
Niculina Bulat avea doar nouă ani când a fost diagnosticată cu insuficienţă renală, o boală care i-a provocat dureri de nedescris. Deşi urma procedurile de dializă, starea de sănătate s-a agravat.
Verişoara ei a povestit că, în data de 21 noiembrie, fetei i-a plesnit burta.
După ce s-au adresat medicilor din Drochia, aceştia i-ar fi spus că nu o pot ajuta şi i-au sugerat să plece pe cont propriu la Bălţi.
Ajunsă acolo, Niculina ar fi fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Totuşi, ea nu a fost internată în spital, ci ar fi fost trimisă acasă cu un transport de ocazie.
După ce cazul a ajuns în presă, Ministerul Sănătăţii a dispus ca tânăra să fie transportată imediat la Chişinău. Pacienta a fost internată la Spitalul de Urgenţă, în 2 noiembrie, dar era prea târziu.
"Într-o stare destul de gravă. În afara de patologie de bază care era insuficienţă renală, dânsa se alese cu hernie la abdomen. Avea indici vitali foarte scăzuţi, tensiune joasă", a spus ofițerul de presă de la Institutul de Urgență, Petru Craveţ.
Medicii din Bălţi au refuzat să comenteze cazul, iar cei din Drochia susţin că învinuirile care li se aduc sunt neîntemeiate.
"Pacienta categoric a refuzat spitalizarea motivând prin faptul că doreşte să plece la Chişinău. Pacienta a fost primită, pacienta a fost examinată şi i s-a acordat asistenţa medicală pentru problema pe care o avea", a spus directorul Spitalului din Drochia, Galina Maximciuc.
Ignoranţa medicilor l-a revoltat şi pe premierul Pavel Filip, care a cerut o investigare detaliată a cazului.
"Să operezi un om, mai ales în situaţie gravă şi imediat după aceasta să îl trimiţi acasă, pe cont propriu. Nu este vorba din punctul meu de vedere de problemele pe care le avem în sistemul de sănătate. Eu cred că este deja o problemă de moralitate a celor care lucrează în sistemul de sănătate", a declarat premierul Pavel Filip.
"Ancheta va demonstra ceea ce s-a întâmplat. Eu cred că de data această dată, acest caz trebuie să poată să reorganizeze sistemul în întregime şi să restabilim valorile umane în acest sistem, pe lângă toate modernizările care au loc în sistem", a spus ministrul Sănătăţii, Stela Grigoraş.
Cazul este cercetat şi de Procuratura din Drochia, care a deschis o cauză penală pentru neglijenţă şi încălcarea regulilor de acordare a asistenţei medicale, soldată cu deces.
Actualitate
- Omul lui Caramalac, Andrei Gargalîc, îşi va petrece următoarele 30 de zile în arest preventiv
- Un tânăr din Sângerei a fost ucis şi îngropat pe teritoriul unei fabrici pentru că s-a uitat prea lung la o femeie
- Borman rămâne în arest. Argumentele avocaţilor nu au convins judecătorii
- Patru ruşi sunt cercetaţi penal după ce au furat veste de salvare de la bordul unui avion şi au înjurat personalul Aeroportului