HALUCINANT! "În drum spre Dumnezeu" au ajuns să fie victime ale traficului de fiinţe umane
Au pornit în căutarea lui Dumnezeu, dar au ajuns să fie traficaţi peste hotare şi obligaţi să cerşească ani la rând.
Toate acestea li s-au întâmplat mai multor moldoveni, care au devenit adepţi ai cultului religios moonist, înregistrat oficial în Moldova, dar catalogat drept sectă totalitară în alte state.
Recent, câţiva dintre liderii bisericii au fost arestaţi. Procurorii spun că le este greu să estimeze numărul exact al victimelor, deoarece mooniştii şi-au început activitatea în Moldova încă în 1993 deşi, oficial, au fost înregistraţi abia în 2008.
Oamenii racolaţi de moonişti erau păcăliţi să participe la seminare de iniţiere, cu durate de 7, 14, 21 şi respectiv 40 de zile.
"Nu plecam nicăieri, nu era voie, acolo stăteam, acolo meseam, acolo dormeam, locuiam din cauza să nu avem contacte cu lumea păcătoasă", povesteşte una dintre victime.
Astfel, cultul religios promova ideea că Iisus ar fi din nou pe pământ şi că El este nimeni altul decât defunctul coreean Sun Myon Moon, care, împreună cu soţia, sa ar fi adevăraţii părinţi ai omenirii.
Ajunşi sub controlul total al liderilor religioşi, membrii comunităţii aveau de îndeplinit mai multe misiuni.
Tinerii necăsătoriţi, de pildă, erau trimişi să cerşească peste hotare, iar unii dintre ei au făcut acest lucru timp de zece ani.
În cazul cuplurilor, liderii spirituali aveau alte tehnici de exploatare. Soţii erau obligaţi să doneze o parte din venit sau să racoleze noi membri. De asemenea, ei erau siliţi să plătească sume enorme de bani pentru aşa-numitele ritualuri mooniste.
"Ca să avem unele succese noi pământenii trebuia sau mai bine zis am fost determinaţi psihologic să ne eliberăm strămoşii. Ei se află în suferinţă în adâncul iadului. Pentru a-i elibera trebuia să achităm o taxă stabilitză de liderii bisericii 4.000 de dolari. Am eliberat şi nu numai strămoşii rudelor mele dar şi a cuscrilor, socrilor şi a multor rude. Peste 15.000 de dolari am plătit pentru a elibera strămoşii", a povestit una dintre victime.
"În baza probatoriului administrat au fost arestate două persoane, un cetăţean al Republicii Moldova şi un cetăţean al Ucrainei. Persoanelor le-a fost înainată învinuirea pentru faptul că fiind asociaţi într-un grup criminal organizat în scop de exploatare prin muncă şi cerşit recrutau persoane fiindule promise un trai decent şi deplasrări în străinătate fiind convinşi prin manipulări psihologice."
Cei doi lideri ai bisericii mooniste, aflaţi în arest, sunt Mihai Calestru, preşedintele unei asociaţii nonguvernamentală din Moldova şi cetăţeanul ucrainean Oleg Savencov.
Potrivit procurorilor, cei doi pledează nevinovat.