Ham, primul cimpanzeu care a ajuns în spaţiu, acum 50 de ani VEZI FOTO
În timp ce ruşii se apropiau de momentul în care urmau să trimită un om pe orbită, americanii au decis să folosească un cimpanzeu de trei ani, pentru a descoperi dacă oamenii vor putea supravieţui în spaţiu.
Uniunea Sovietică trimisese deja câini în spaţiu, însă SUA a ales cimpanzeul, datorită asemănării lui cu oamenii.
Ham a fost cumpărat de Forţele Aeriene SUA de la o grădină zoologică din Florida, pentru a ajunge acolo unde au mai fost musculiţe, maimuţe rhesus şi un căţel denumit Laika.
Laika a devenit primul animal care a orbitat Terra în noiembrie 1957, la bordul satelitului Sputnik 2, trimis de ruşi. Ea a supravieţuit însă doar 7 zile în spaţiu, întrucât a rămas fără oxigen.
Partea bună este că Ham nu a devenit doar primul cimpanzeu în spaţiu, dar a şi revenit în siguranţă pe Pământ.
El a fost pregătit pentru zbor timp de doi ani şi jumătate. Zborul său, de pe 31 ianuarie 1961, a durat 16 minute şi 39 secunde şi a atins o altitudine mai mare decât cea plănuită, din cauza unei erori: 252.000 de metri înălţime, în loc de 185.000m.
Capsula a revenit pe Terra în oceanul Atlantic, iar după ce Ham a fost salvat, a primit cadou de la salvatori un măr şi jumătate de portocală.
Nu a suferit în urma aventurii sale şi a trăit 17 ani la grădina zoologică din Washington. A murit la zoo North Carolina la 25 de ani.
Ruşii au declarat însă că deşi americanii puteau spune că au trimis o primată în spaţiu, zborul ei a fost doar sub-orbital, adică nu a înconjurat globul.
Pe 12 aprilie 1961, cosmonautul rus Yuri Gagarin a devenit primul om din istorie care a ieşit în spaţiu, la bordul navetei Vostok 1. Americanii au ajuns în spaţiu după 5 luni, cu Alan B. Shepard, care a devenit primul lor astronaut.