HAOS în Europa şi AŞTEPTARE în SUA! Ce se întâmplă cu imigranţii sirieni
Sute de imigranți care au evadat ieri seara din tabăra Rozske din Ungaria au fost aduși înapoi cu autobuzele. Refugiații au rupt cordoanele poliţiei maghiare, nemulțumiți că autorităţile au încercat să le ia amprente.
Clandestinii s-au pornit pe jos spre Budapesta, iar poliția a blocat traficul din motive de securitate.
Imigranții s-au opus atunci când autoritățile maghiare au încercat să le ia amprente. Potrivit acordurilor în vigoare, Ungaria ar trebui să le ofere azil, însă refugiații își doresc cu tot dinadinsul să ajungă în Germania.
Încercarea refugiaților de a ajunge pe jos spre Budapesta a eșuat. După aproape 15 kilometri parcurși din cei 180, imigranții au acceptat să fie transportați înapoi în tabăra Rozske, situată la Granița sârbo-maghiară.
Între timp, imigranții creează haos pe insulele grecești. Ei le cer autorităților să fie transferați la Atena.
Iar peste ocean, mii de americani s-au oferit să primească refugiați sirieni în casele lor. Ei le-au solicitat oficialilor de la Casa Albă să ofere azil mai multor imigranți.