Haos la Carnavalul din Notting Hill: Peste 450 de oameni arestați și șase cazuri de înjunghiere raportate
Carnavalul din Notting Hill a devenit luni scena unor teribile violențe, iar peste 450 de oameni au fost arestați - cei mai mulți din ultimii 15 ani, notează b1.ro.
Polițiștii s-au aflat la datorie în vestul Londrei pe parcursul evenimentului, dar au avut mari dificultăți în a menține ordinea.
Luni, un bărbat a fost surprins de camerele de supraveghere lovind o altă persoană căzută în timpul încăierărilor, iar o mașină Audi neagră, care fusese parcată în apropiere de locul desfășurării evenimentului, a fost complet acoperită de vopsea.
284 de arestări au fost operate numai luni, inclusiv 108 pentru infracțiuni legate de consumul de droguri, 64 pentru folosirea unor arme, 17 pentru atacuri asupra forțelor de poliție și 6 pentru agresiuni sexuale.
Alte persoane au fost arestate pentru că au condus sub influența băuturilor alcoolice, lovire, furt și tentativă de furt.
Numărul total de arestări a ajuns astfel la 454.
Potrivit Poliției, în timpul carnavalului au existat și șase cazuri de înjunghiere.
Ziua de luni a marcat finalul evenimentului aflat la a 50-a ediție. În acest an, la carnaval au participat 60 de trupe și au fost amplasate 38 de sisteme de sunet.
500.000 de petrecăreți s-au aflat numai luni pe străzi și s-au bucurat de spectacolul de muzică și culoare.
Carnavalul, care celebrează cultura caraibeană în Londra, a avut loc pentru prima dată în anii 1960, iar acum atrage oameni din toate colțurile lumii.
- HAOS în Statele Unite: Râul Mississippi a ieşit din albie şi riscă să inundeze câteva state
- E vremea pentru distracție! Tradiționalul Carnaval de la Veneția își deschide porțile
- Mitingul de amploare în susţinerea noului Guvern se anulează. DECIZIA ORGANIZATORILOR
- DECLARAŢIE ÎNGRIJORĂTOARE a unui înalt oficial ONU: Există RISC DE HAOS în Europa
- HAOS în Seattle! Cum a reușit un bărbat SĂ PUNĂ PE JAR poliția și medicii
- O turmă de oi a creat HAOS într-un oraş din Spania. Ce s-a întâmplat (VIDEO)