HAOS pe aeroporturile din întreaga lume, după ordinul anti-migraţional semnat de Trump
Linii aeriene, companii multinaționale și avocați luptau sâmbătă cu consecințele ordinului din ajun al președintelui american Donald Trump care a interzis accesul în SUA al cetățenilor din șapte țări, transmite Reuters, citat de Agerpres.ro.
Haosul din sistemul american de imigrație a afectat nu doar refugiații, ci și rezidenți cu acte în regulă, blocați în aeroporturi din Statele Unite și din întreaga lume.
Cu toate acestea, Trump a declarat presei, chiar în Biroul Oval din Casa Albă, că interdicția timp de trei luni pentru cetățenii din Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen nu este împotriva tuturor musulmanilor și "funcționează foarte frumos. Vedeți asta în aeroporturi, vedeți peste tot". După semnarea ordinului, vineri, el anunțase că "vom avea o interdicție foarte, foarte strictă și vom avea o verificare extremă, așa cum ar fi trebuit să avem în această țară de mulți ani".
Printre cei afectați de măsura prezidențială s-a numărat și un irakian care lucrase în țara sa ca translator pentru armata americană. Reținut vineri noaptea pe aeroportul J.F. Kennedy din New York, deși avea viză de intrare în SUA, el a fost în cele din urmă eliberat sâmbătă la prânz, la intervenția unor avocați. Au fost intentate procese pentru blocarea ordinului. Cotidianul New York Times a relatat că un agent neidentificat al serviciului de frontieră i-a răspuns unui avocat care întreba cui trebuie să se adreseze: "Sunați-l pe domnul Trump".
Reuters ilustrează efectele interdicției cu mai multe declarații. "Imaginați-vă că sunteți trimis înapoi într-un zbor de 12 ore și trauma și nebunia întregii povești. Aceștia sunt oameni care vin legal. Au locuri de muncă aici și au vehicule aici", a explicat un avocat specializat în imigrație din Houston, statul Texas.
Compania Google și-a rechemat de urgență mai mulți angajați din străinătate, posibil afectați de interdicție, de teamă că nu li se va mai permite să revină la muncă. Directorul general Sundar Pichai a anunțat personalul, prin e-mail, că sunt vizați peste 100 de angajați.
Președintele Microsoft, Brad Smith, a făcut cunoscut într-un e-mail către angajați că au 76 de colegi din cele șapte țări supuse interdicției, posesori ai unor vize cu drept de muncă în SUA. Microsoft nu stabilise, la momentul respectiv, câți titulari de carte verde (green card), document care asigură reședința permanentă, ar putea fi afectați.
Un avocat al Societății de Ajutorare a Imigranților Evrei a declarat că știe despre aproximativ 2.000 de refugiați care urmau să intre în Statele Unite săptămâna viitoare și a căror soartă este acum incertă, relatează Reuters. Washingtonul a oprit timp de patru luni primirea și reinstalarea refugiaților de toate naționalitățile din țări aflate în război. Programul federal umanitar pentru refugiați, instituit în 1980, mai fusese suspendat o singură dată, timp de trei luni, după atentatele de la 11 septembrie 2001, notează AFP.
Agențiile de presă au relatat despre pasageri cărora li s-a interzis îmbarcarea spre SUA în Olanda, Egipt și Canada, în aeronave ale mai multor linii aeriene. KLM a refuzat să transporte în Statele Unite șapte persoane, dintre care două nu au putut fi avertizate din timp și au fost informate în timpul unei escale. Compania le-a oferit repatrierea gratis, iar o purtătoare de cuvânt a declarat pentru AFP că "deși ne-am fi dorit să călătorească la bordul avioanelor noastre, demersul nu avea rost, pentru că le-ar fi fost refuzată intrarea" pe teritoriul american.
O oficialitate de rang înalt a administrației americane a declarat sâmbătă că titularilor de green card li se va permite accesul în SUA după analiza fiecărui caz. Instrucțiunile Departamentului de Stat arată că interdicția timp de 90 de zile li se aplică și celor cu cetățenie dublă, dacă sunt și cetățeni ai uneia din cele șapte țări de pe lista lui Trump.
Oficialii americani au refuzat, potrivit Reuters, să discute chestiunile legale legate de interdicție. Dintre cei citați de agenție, fără a li se preciza identitatea, unul a respins ca "ridicolă" ideea că ar fi vorba de o măsură anti-musulmană, iar altul a dat exemple de state cu populație majoritar musulmană care nu sunt vizate de ordinul prezidențial: Afganistan, Malaezia, Pakistan, Oman, Tunisia și Turcia.
- Președintele Mexicului și-a anulat vizita în SUA, unde avea programată o întâlnire cu Donald Trump
- Președintele Statelor Unite, Donald Trump, se întâlneşte cu premierul Marii Britanii, Theresa May
- Președintele mexican și-a anulat vizita planificată la Washington. Care e MOTIVUL şi REACŢIA lui Trump
- Donald Trump și Vladimir Putin vor avea o primă discuție telefonică
- Donald Trump va avea convorbiri telefonice cu Hollande, Merkel și Putin. Despre ce vor discuta
- Americanii şi britanicii şi-au dat mâna. Despre ce au discutat Donald Trump şi Theresa May