Happy Face a fost desemnat cel mai urât câine din lume
Cu o coafură punk şi cu limba atârnând permanent, Happy Face a fost desemnat cel mai urât câine din lume, în cadrul unei competiţii desfăşurate în Petaluma, California, relatează duminică AFP, citează Agerpres.
Acest câine chinezesc, în vârstă de 17 ani, a învins alţi nouă concurenţi vineri în competiţia care se organizează anual de zeci de ani. Campionul a fost adoptat anul trecut, în timpul pandemiei de coronavirus, de muziciana Jeneda Benally, în vârstă de 41 de ani, din Arizona.
"Personalul de la canisă a încercat să mă pregătească pentru ceea ce urma să văd. Am vazut o creatură care era într-adevăr în vârstă, avea nevoie de o a doua şansă şi merita să fie iubită", a spus proprietara.
Medicii veterinari au avertizat-o că, din cauza problemelor de sănătate, câinele ar mai putea trăi doar câteva săptămâni.
"Dragostea, bunătatea şi sărutările mamei l-au ajutat să depăşească aceste probleme. El îşi petrece timpul dormind, sforăie, geme în somn şi scoate sunete ciudate când este fericit", a adăugat Benally.
"Acest eveniment de renume mondial celebrează imperfecţiunile care fac toţi câinii speciali şi unici", au afirmat organizatorii competiţiei.