Harry Kane a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Kate Goodland. Unde s-a petrecut marele eveniment
Cel mai în formă atacant din Anglia, Harry Kane a decis să pună capăt burlăciei. Vedeta formaţiei Tottenham Hotspur, a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Kate Goodland.
Marele eveniment s-a petrecut pe o plajă din Insulele Bahamas. Kane a îngenuncheat la picioarele alesei inimii sale, i-a oferit inelul de logodnă şi a cerut-o de soţie. Răspunsul nu a întârziat să vină, iar Kate i-a spus "Da".
Cuplul are deja are o fetiţă care s-a născut la începutul acestui an. Povestea lui Harry şi a lui Kate este una foarte veche. Cei doi s-au cunoscut încă de pe vremea când erau colegi la aceeaşi şcoală.
Harry Kane are 23 de ani şi în sezonul trecut a fost golgheter în Premier League, marcând de 29 de ori. Atacantul este şi titular incontestabil la naţionala Angliei.
Kane este legitimat la Tottenham, iar în ultima perioadă este curtat de marile cluburi din Anglia, precum Manchester United, Arsenal Londra şi Chelsea Londra.
Atacantul englez a marcat şi în poarta naţionalei de tineret a Moldovei cu trei ani în urmă în preliminariile Campionatului European din 2015.
Kane a înscris golul trei al naţionalei Angliei în partida jucată la Tiraspol.