Harry și Meghan au publicat prima fotografie cu fetița lor, Lilibet (FOTO)
Ducele și ducesa de Sussex au publicat prima fotografie cu fiica lor, Lilibet. Imaginea cu întreaga familie a fost editată ca o felicitare de sărbători, relatează BBC, citează digi24.ro.
Fotografia o arată pe Meghan ridicând-o pe Lilibet în aer în timp ce stă alături de Prințul Harry, care îl ține pe genunchi pe fiul lor, Archie, în vârstă de 2 ani.
Lilibet, care s-a născut în iunie, este îmbrăcată într-o rochie albă. Este prima imagine cu Lilibet publicată oficial de ducii de Sussex.
Fotografia, editată ca o felicitare de sărbători, a fost trimisă pe e-mail de fundația Archewell, fondată de Harry și Meghan în 2020.
„În acest an, 2021, am adus-o pe lume pe fiica noastră, Lilibet. Archie ne-a făcut „mamă” și „tată”, iar Lili ne-a făcut o familie”, este mesajul de pe felicitare.
Mesajul amintește și de donațiile pe care cuplul le-a făcut către șapte organizații din SUA care ajută familiile, „de la cei strămutați din Afganistan, la familiile americane care au nevoie de concediu pentru creșterea copilului”.
Lilibet Diana s-a născut în iunie 2021 și a fost botezată după Regina Elisabeta a II-a, al cărei nume de alint din familie în copilărie și tinerețe era „Lilibet” și după mama prințului Harry, prințesa Diana.