Harry și Meghan vor pierde titlurile regale și nu vor primi bani publici
Ducii de Sussex, prințul Harry și Meghan Markle, își vor pierde titlurile regale și nu vor primi fonduri publice pentru îndatoririle regale, relatează BBC.
De acum înainte, cei doi nu o vor mai reprezenta în mod oficial pe regina Elisabeta a II-a. Aceste decizii au fost luate după anunțul lor privind retragerea din funcțiile regale pe care le dețineau.
Palatul Buckingham a mai transmis că ducii de Sussex au înțeles că trebuie să renunțe la îndatoririle regale, inclusiv cele militare oficiale.
Într-un alt comunicat de presă, regina Angliei spune că, după „multe luni de conversații și alte discuții recente”, este „mulțumită că împreună am găsit o cale constructivă și încurajatoare pentru nepotul meu și familia lui”.
„Harry, Meghan și Archie vor rămâne mereu membri iubiți ai familiei”, se mai arată în comunicat.
„Recunosc provocările prin care au trecut în ultimii doi ani și îi sprijin în dorința lor de a duce o viață independentă. Vreau să le mulțumesc pentru munca depusă în întreaga țară, în Commonwealth și în alte locuri și sunt în mod special mândră de Meghan pentru cât de rapid s-a integrat în familia noastră. Este dorința întregii noastre familii ca acordul de astăzi să le permită să înceapă o viață nouă, cu bucurii și liniștită”, a mai transmis monarhul britanic.