"Hârtia" care poate stoca energie electrică. Cine a creat-o şi din ce este realizată (FOTO)
Oamenii de ştiinţă suedezi au creat un material cu o compoziţie asemănătoare hârtiei şi care poate stoca o cantitate însemnată de energie electrică.
De exemplu, o singură "foaie", având un diametru de 15 cm şi o grosime de 0,5 mm, are o capacitatea de stocare de 1 farad (faradul este unitatea de măsură prin care se exprimă capacitatea unui obiect de a stoca energie electrică), scrie descopera.ro.
Noul material este realizat din nanoceluloză şi polimeri conductori, ce permit reîncărcarea electrică de câteva sute de ori. Mai mult decât atât, "hârtia" poate fi reîncărcată în doar câteva secunde.
"Condensatorii electrici dispuşi sub forma unor pelicule au fost inventaţi de ceva timp. Practic, noi am produs un material compus din mai multe straturi de pelicule, dispuse sub forma unei foi de hârtii", a declarat Xavier Crispin, cercetător în cadrul Universităţii din Linköping, Suedia.
Noul tip de "hârtie" este de culoare neagră, având la atingere o consistenţă asemănătoare mai degrabă cu cea a plastilinei. Cu toate acestea, materialul are proprietăţi similare cu cele ale unei foi de hârtie reală, cum ar fi rezistenţa fizico-mecanică.
Materialul a fost creat prin descompunerea fibrelor de celuloză, folosindu-se apă de presiune foarte ridicată. Fibrele, având 20 de nanometri în diametru, au putut fi descompuse uşor, prin introducerea acestora într-o soluţie de apă cu polimeri încărcaţi electric. Aceştia au format pelicule subţiri pe suprafaţa fibrelor, iar, astfel, acestea au putut fi capabile să stocheze ulterior energia electrică transmisă.
- Crimeea a fost reconectată la curentul electric după ce toate liniile de tensiune înaltă au fost avariate de ucraineni
- Bugetarii din Crimeea vor avea weekend prelungit! Anunţul făcut de autorităţile locale
- Stare de urgenţă în Crimeea. Autorităţile au declarat ziua de luni liberă din lipsă de curent electric
- Crimeea "se luminează". Peninsula anexată a fost conectată la reţeaua electrică a unui oraş rusesc
- Ce s-ar întâmpla dacă în fiecare raion din Moldova ar exista câte o fabrică de biogaz (VIDEO)
- O baterie care se îndoaie ca o hârtie poate stoca o cantitate imensă de curent